În ziua de 14 octombrie 2010, în jurul orelor 13:00, lucrătorii Postului de Poliție Șotânga au fost sesizați de J. Constanța, de 66 de ani, din comuna Șotânga, sat Teiș , că a fost vătămată corporal într-un accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției Municipiului Târgoviște, care a constatat următoarele:
D. Dan, de 33 de ani, din comuna Cojasca, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 712, în interiorul comunei Șotânga, nu a păstrat distanța de siguranță în mers, față de autoturismul din față, condus de Ș. Nicu, de 53 de ani, din comuna Șotânga, care circula regulamentar, intrând în coliziune spate-față cu acesta.
În urma impactului, conducătorul autoutilitarei D. Dan, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe acostamentul din partea dreaptă, acroșând pe J. Constanța, pieton care se afla pe acostament.
Din accident a rezultat rănirea pietonului J. Constanța, care la sosirea echipajului ambulanței, a refuzat acordarea de îngrijiri medicale și transportul la Spitalul Județean de Urgențe Târgoviște, mergând la domiciliu.
Prezentându-se la Postul de Poliție Șotânga, lucrătorii Postului de Poliție au solicitat din nou ambulanța, J. Constanța fiind transportată la Spitalul Județean de Urgențe Târgoviște unde a rămas internată în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 184 Cod Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție legală prin parchet.