În ziua de 09 octombrie 2010, în jurul orei 13:30, Poliția Comunală Voinești s-a sesizat din oficiu cu privire un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală ușoară a unei persoane.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției Comunale Voinești, care a constatat următoarele:
P. Ciprian, de 27 ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat ușor pe numitul N. Nicolae, care s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără a se asigura.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a N. Nicolae, de 15 ani, domiciliat în Târgoviște, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe Târgoviște în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea acestuia.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 184 Cod Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.