Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, este cercetat într-un dosar penal pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz de serviciu în formă calificată, alături de un alt angajat al primăriei, informează NewsIn.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, Georgiana Comănici, începerea urmăririi penale împotriva primarului Gabriel Boriga a fost confirmată de Parchet. „Există un dosar penal în care sunt cercetaţi doi angajaţi ai primăriei. Începerea urmăririi penale a fost confirmată de către Parchet”, a precizat Georgiana Comănici.
Întrebată pentru ce este cercetat primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa a precizat că acesta este cercetat pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fără a menţiona ce anume i se impută acestuia.
„Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa efectuează cercetări pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra interesului public în formă calificată, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie legală către Parchet”, a adăugat Georgiana Comănici
În replică, Biroul de Presă al Primăriei Târgovişte susţine că primarul îşi va demonstra nevinovăţia în faţa instituţiilor statului. „Primarul municipiului Târgovişte nu a greşit cu nimic faţă de târgovişteni şi va demonstra acest lucru oricărei instituţii a statului. El a fost invitat săptămâna viitoare la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ocazie cu care lucrurile vor fi lămurite”, se arată în comunicatul Primăriei Târgovişte, care acuză anumite „persoane iresponsabile” pentru situaţia creată.
„La originea acestor lucruri se află persoane iresponsabile, departe de interesele târgoviştenilor, care urmăresc doar denigrarea oraşului şi primarului său. Activitatea de doi ani de zile a primarului Gabriel Boriga s-a concentrat pe priorităţile oamenilor şi pe nevoile de dezvoltare ale oraşului. Sondajele locale de opinie confirmă faptul că târgoviştenii apreciază munca depusă de primarul lor şi au încredere în el. Iar cei care toată ziua critică şi atacă, dar nu fac nimic bun, nu se bucură şi nici nu se vor bucura vreodată de respectul şi simpatia târgoviştenilor”, mai precizează sursa citată.