În noaptea de 08 august 2010, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Moreni au depistat în trafic o persoană de sex bărbătesc ce conducea pe drumul public un autoturism.
În urma verificărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că N. Constantin, de 24 de ani, din municipiul Moreni, nu poseda permis de conducere a unui autoturism pe drumurile publice.
Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, N. Constantin refuzând recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Întrucât cel în cauză a mai fost cercetat în decursul anului 2009 pentru fapte asemănătoare, împotriva sa a fost luată măsura reţinerii preventive pentru 24 de ore.
Ulterior persoana în cauză a fost prezentată Judecătoriei Moreni, unde instanţa a emis pe numele inculpatului mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.