Pentru Municipal Târgoviște urmează miercuri poate cel mai important meci al sezonului de acasă, cel împotriva formației Fenerbahce Istanbul. Echipa turcă este una dintre cele mai puternice grupări de pe Bătrânul Continent și una dintre principalele pretendente la câștigarea trofeului în acest sezon.
În meciul tur, jucat la Istanbul, CSM a suferit cea mai drastică înfrângere din aces sezon al Euroligii, Fenerbahce câştigând categoric cu scorul de 73-48. Meciul a fost jucat într-o sală secundară în faţa a doar 1000 de spectatori, deoarece pe arena principală avea antrenament echipa de baschet a băieţilor, angrenată şi ea în cea mai importantă competiţie la nivelul baschetului masculin.
Poate că turcii pun pe plan secund echipa de baschet feminin, dar jucătoare precum Cappie Pondexter, Anastasiya Verameyenka, Birsel Vardarli sau Angel McCoughtry par a fi greu de oprit de o echipă aflată la prima experienţă în Euroligă.
CS Municipal aduce la Târgovişte o forţă. Fenerbahce poate face parte lejer din Hall of Fame-ul baschetului feminin european şi asta o spun performanţele interne şi internaţionale ale turcoaicelor, bugetul acestora şi marile jucătoare pe care le vom vedea miercuri pe parchetul Sălii Sporturilor. Este, poate, momentul să demonstrăm că şi sportul românesc mai poate produce performanţe în jocurile de echipă. După eşecurile suferite în ultimele două confruntări din Euroligă, niciunul dintre specialiştii acestui sport nu ar acorda vreo şansă Târgoviştei, dar echipa lui Dikeoulakos s-a aflat într-o situaţie similară şi înaintea jocului cu Nadezhda, iar atunci minunea s-a întâmplat. Poate că jucătoarele CSM-ului ne vor face o surpriză şi poate că Moşul va sosi la Târgovişte chiar de miercuri, 19 decembrie. Acest meci va fi şi ultimul din acest an pentru Campioana României.