Un rezultat nefavorabil, în care mortalitatea este mai mare decât natalitatea, s-a înregistrat lună de lună pe parcursul ultimului an. Conform datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița, în luna august 2012 s-au născut 484 de copii și au fost înregistrate, de cealaltă parte a baricadei, 486 de decese. Comparativ cu alte luni, aceste cifre sunt poate mai mult decât bune. În lunile ianuarie, februarie și martie ale acestui an s-au înregistrat cele mai alarmante cifre, astfel că diferența dintre mortalitate și natalitate a fost de peste 300!
De asemenea, deși în mai multe perioade ale ultimului an natalitatea a scăzut, numărul căsătoriilor a crescut (și este în continuă creștere). Nu știm dacă de vină pentru aceste cifre este dorința reprezentantelor sexului frumos de a face mai ‘nainte de toate carieră sau nesiguranța zilei de mâine, dar tind să înclin balanța mai mult în favoarea celui de-al doilea factor.