Conducerea asociaţiei neguvernamentale din Târgovişte în depozitul căreia au fost descoperite opt tone de alimente fără documente de provenienţă, între care şi câteva sute de pungi cu inscripţia PDL, este cercetată penal de poliţiştii dâmboviţeni pentru fals intelectual în contabilitate.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei din judeţul Dâmboviţa, întreaga cantitate de mărfuri a fost ridicată de oamenii legii şi a rămas în custodia Gărzii Financiare Dâmboviţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„A fost începută cercetarea, este un dosar penal în această cauză, acuzaţia este de fals intelectual în contabilitate, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la un an la cinci ani, fiind cercetaţi reprezentanţii legali ai fundaţiei. Marfa nu era înregistrată în contabilitate, iar alimentele sunt în custodia Gărzii Financiare, urmând ca procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte să dispună măsuri cu privire la aceasta, în funcţie de rezultatul anchetei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.
Opt tone de alimente fără documente de provenienţă au fost descoperite de poliţiştii şi inspectori ai Gărzii de Mediu Dâmboviţa într-o încăpere de la parterul unui bloc din Târgovişte, printre acestea aflându-se şi câteva sute de pungi cu inscripţia PDL.
Astfel, oamenii legii au fost sesizaţi la 112 că mai multe persoane au forţat uşa unei încăperi anexă aflate la parterul unui bloc din Târgovişte şi încarcă bunuri într-o autoutilitară. La faţa locului a mers o echipă de poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, care au constatat că nu este vorba despre furt, ci despre un transfer şi transport de bunuri.
„În urma cercetărilor s-a constatat că nu existau documente legale de provenienţă pentru respectivele bunuri, iar printre bunurile inventariate au fost găsite şi 300 de pungi inscripţionate cu sigla unei formaţiuni politice. Poliţia va continua cercetările pentru a se stabili cum au ajuns bunurile acolo”, declara purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.
Comisarii Gărzii Financiare Dâmboviţa au instituit sechestru pe marfă şi au început o anchetă în acest caz.
Liderii USL Dâmboviţa susţineau că alimentele din acel depozit, respectiv făină, zahăr, mălai, pui congelaţi şi ulei, ar fi urmat să fie împărţite de PDL în campania electorală.
„În ultima perioadă în judeţ se pregăteşte o fraudă masivă a alegerilor prin distribuţia de către PDL de alimente şi prin plata votanţilor. Într-o locaţie pe care Primăria Târgovişte a dat-o unei asociaţii neguvernamentale conduse de consilierul PDL Pavel Babeu, candidat la funcţia de consilier judeţean, s-au găsit peste opt tone de alimente, precum şi pungi inscripţionate cu numele candidatului PDL la Primăria Târgovişte, Gabriel Boriga”, declara senatorul PSD Adrian Ţuţuianu.
Acesta susţine că organizaţia se numeşte Asociaţia Judeţeană de Radioamatorism şi că aparţine consilierului PDL Pavel Babeu, candidat la Consiliul Judeţean.
„Pe uşi au fost puse ştampile care sunt ale Asociaţiei Judeţene de Radioamatorism, ce aparţine de consilierul PDL Pavel Babeu, candidat la Consiliul Judeţean şi şeful Seriviciului Judeţean care gestionează problema apei în judeţul Dâmboviţa, subordonat lui Florin Popescu, candidat şi el la CJ Dâmboviţa. Toate aceste date ne duc la concluzia că în judeţ, în mai multe locaţii, sunt concentrate sute de tone de alimente, dar şi alte bunuri, care vor fi distribuite în campania electorală din acest an”, a acuzat senatorul Adrian Ţuţuianu.
Pe de altă parte, Pavel Babeu a declarat ca nu are nicio implicare in această acţiune şi nu are legătură cu asociaţia căreia îi aparţine depozitul.
„Nu este Asociaţia Judeţeană de Radioamatorism, este Fundaţia Radio Club Dâmboviţa, care este închisă demult. Este vorba de o ştampilă care s-a pus de unul din băieţii ăştia care am impresia că era acolo cu altul. Nu implicaţi Asociaţia Judeţeană de Radioamatorism, pentru că este vorba de o fundaţie de radioamatorism care nu mai e operativă de mulţi ani. Deci, nu le încurcaţi, despre Asociaţia Judeţeană de Radioamatorim cunosc toate amănuntele, dar ea nu are legatură cu cazul, despre fundaţie nu cunosc, eu nu am nicio implicare”, a declarat Pavel Babeu.
IPJ Dâmboviţa nu a făcut publică denumirea asociatiei nonguvernamentale în cauză şi nici numele persoanelor cercetate penal în acest caz.
La rândul lor, reprezentanţii PDL Dâmboviţa susţin că nu au nicio legătură cu alimentele descoperite, alături de pungi cu inscripţia PDL, într-un depozit din Târgovişte şi că răspunderea în acest caz îi aparţine asociaţiei care a închiriat acel spaţiu de la Primărie.
daca se vrea se poate gasi cel ce a adus alimentele in depozit.firma care le-a produs,data fabricatiei si cel ce le-a cumparat din depozit.si eu zic ca e unu raducanu.