Marţi, 17 aprilie a.c., un echipaj din cadrul Jandarmeriei dâmboviţene a fost sesizat de către un localnic din comuna Măneşti, sat Gheboieni despre faptul că pe “drumul Tisei”, la aproximativ 800m de casa pădurarului mai multe persoane sustrag conductă metalică dintr-un tronson aparţinând unei societăţi comerciale.
În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată au fost depistaţi Sebastian C., Iosefin C. şi Aurelian C., cu vârste între 18 şi 30 de ani în timp ce tăiau conductă metalică, folosind o instalaţie improvizată-tip autogen. Persoanele intenţionau să transporte ţeava în lungime de aproximativ 15 metri la un centru de colectare a materialelor refolosibile în vederea valorificării.
Jandarmii le-au întocmit autorilor în cauză actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru finalizarea cercetărilor.