Maşina liderului UNPR din localitatea dâmboviţeană Bucşani, Ion Cărtuţă, a fost distrusă în urma într-un incendiu, iar acesta susţine că autoturismul, care era parcat în curtea casei sale, ar fi fost incendiat de către primarul PSD al comunei.
Incendiul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar la faţa locului au sosit două echipaje de pompieri care au reuşit să stingă flăcările înainte că acestea să se extindă la casa proprietarului maşinii. Autoturismul, însă, a ars în totalitate.
„Am fost sesizaţi despre un incendiu izbucnit într-o curte din Bucşani, la un autoturism Ford. Au intervenit pompierii, incendiul a fost stins şi s-a început o anchetă în acest caz. A fost întocmit dosar penal pentru distrugere, iar maşina a fost sigilată şi va fi ridicată pentru expertiză„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, comisar Mihaela Savu.
Proprietarul maşinii, Ion Cărtuţă, care este liderul filialei UNPR din Bucşani, îl acuză pe primarul PSD al comunei, Constantin Niţă, că i-a incendiat maşina, după ce în urmă cu câteva zile acesta l-ar fi ameninţat.
„Noaptea trecută am parcat maşina în curte şi am închis poarta, lăsând autoturismul descuiat. La un moment dat am fost trezit de strigătele vecinilor. Până la venirea pompierilor, vecinii au încercat să stingă incendiul, care risca să se extindă la casele din apropiere. Între mine şi primar este un conflict mai vechi. În urmă cu câteva zile m-a ameninţat şi mi-a transmis prin cineva că şi în biserică dacă mă prinde va muri cu mine de gât. Şi iată că s-a ţinut de cuvânt. Nu a venit el, dar a pus pe unul dintre acoliţii săi să-mi incendieze maşina„, a declarat Ion Cărtuţă.
Primarul comunei Bucşani, Constantin Niţă, respinge însă acuzaţiile.
„Minte. Eu nu am nicio legătură cu incendierea. Nu l-am ameninţat niciodată,î l salut mereu când îl văd, dar el mă reclamă mereu la Poliţie şi la DNA. Eu nu am nimic cu el, dar el are ceva cu mine„, a declarat primarul comunei Bucşani.
Sursa: http://www.mediafax.ro/social/primarul-psd-al-unei-localitati-din-dambovita-acuzat-ca-a-incendiat-masina-unui-lider-unpr-9492229/
Primarul PSD al unei localităţi din Dâmboviţa, acuzat că a incendiat maşina unui lider UNPR