În ziua de 10 iulie 2010, în jurul orelor 22:30, Poliția Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de T. Nicoleta, supraveghetor al unui centru social, că un minor a fost agresat de un tânăr pe raza municipiului Târgovişte.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a stabilit că minorul S.V., de 16 ani, domiciliat în localitatea Moţăieni, în timp ce se afla în municipiul Târgovişte, pe str. Tudorică Popescu, a fost acostat de un tânăr care l-a constrâns, prin lovire şi ameninţare cu acte de violenţă, să întreţină raporturi sexuale.
Victima a fost examinată din punct de vedere medico-legal, ocazie cu care s-a constatat că prezintă în regiunea anală o eroziune ce s-ar fi putut produce prin intromisiunea unui corp brut.
Poliţiştii au acţionat cu operativitate, identificându-l pe autor ca fiind B. Nicolae, de 25 de ani, din municipiul Târgovişte, împotriva căruia parchetul a confirmat începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi a dispus ca învinuitul să nu părăsească localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
La finalizarea cercetărilor, se va propune soluţie legală prin parchet.