Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna dâmboviţeană Lucieni, este audiat de către procurori, fiind acuzat că şi-a ucis tatăl lovindu-l cu pumnii şi picioarele şi zdrobindu-i capul cu o rangă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Dâmboviţa, vecinii familiei spun că presupusul agresor se întorsese de puţin timp acasă, după ce fusese plecat mai multe luni, iar neînţelegerile cu tatăl său au început din momentul în care acesta a refuzat să îi treacă imobilul pe nume.
„Certurile între cei doi erau dese, iar acum tânărul şi-a bătut tatăl cu pumnii şi picioarele, după care a luat o rangă şi l-a lovit în cap. Urmează să-l audiem şi să stabilim încadrarea juridică a faptei„, a declarat procurorul criminalist Gheorghe Casandrescu, de la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa.
Primele date ale anchetei arată că tânărul locuia în casă cu tatăl său, mama sa fiind internată de câteva luni în spital în stare gravă. Cei doi se certau după ce băiatul a renovat casa cu banii obţinuţi printr-un împrumut bancar şi i-a cerut tatălui său să i-o lase moştenire, dar acesta a refuzat, iar de atunci între cei doi era un conflict deschis, mai relevă primele date ale anchetei.
Cei doi s-au luat din nou la ceartă, iar tânărul şi-a pierdut cumpătul şi şi-a lovit tatăl cu bestialitate, mai întâi cu pumnii şi cu picioarele, iar apoi cu o rangă în cap de câteva ori.
„După agresiune, tânărul a plecat de acasă şi s-a întors după câteva ore, iar după ce şi-a găsit tatăl mort a mers la rude şi le-a spus ce s-a întâmplat. Făcuse un împrumut pentru renovarea casei şi i-a cerut tatălul să-i treacă locuinţa pe nume. Asta s-a întîmplat şi de aceea s-au certat„, a declarat un vecin al celor doi.
Tânărul reţinut de poliţişti şi-a recunoscut fapta, anchetatorii dispunând efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a vedea dacă tânărul avea discernământ în momentul în care şi-a omorât tatăl, anul trecut fiind internat într-o clinică de specialitate.
Sursa: www.gandul.info/news/crima-in-dambovita-un-barbat-si-a-ucis-tatal-cu-o-ranga-pentru-ca-n-a-vrut-sa-treaca-locuinta-pe-numele-lui-8917934