Sistemul centralizat de termoficare din Târgovişte va fi desfiinţat, iar apartamentele vor fi încălzite cu centrale de bloc, conform unei hotărâri adoptate, vineri, de consilierii locali ai municipiului.
Consilierii locali din Târgovişte au aprobat, vineri, o hotărâre de instalare a unor centrale de bloc, pre?ul pentru încălzire şi apă caldă urmând să scadă considerabil. De asemenea, ar fi eliminate pierderile din reţea, care sunt, în prezent, la sistemul centralizat al Termica Târgovişte, de 50%.
„Am comandat un studiu la Universitatea Valahia. Ca variante, ni s-au propus reabilitarea actualului sistem centralizat, un sistem descentralizat în care să fie eliminat circuitul primar şi un sistem de centrale de blocuri. Am optat pentru ultima variantă cu centrale prin condensaţie, care asigură un randament mai mare. Vor fi centrale montate la un bloc sau la mai multe blocuri, în funcţie de amplasamentul clădirilor. Avantajul principal al consumatorilor este preţul, la jumătate faţă de cât ar putea plăti fără subvenţie, dar şi faptul că se reduc pierderile din reţea”, a precizat Marius Constantinescu, city managerul municipiului Târgovişte.
Reprezentanţii Primăriei Târgovişte spun că introducerea centralelor se va face în mai multe etape. Până în iarnă, vor fi incluse clădirile ce intră în administrarea primăriei, blocurile ANL, şcolile şi grădiniţele. În această etapă, vor fi montate 53 de centrale. Costul se ridică la 9,1 milioane de lei. Pentru finanţarea acestei investiţii, primăria va contracta un împrumut sau va apela la sistemul credit-furnizor.
Chiar dacă nu se va reuşi branşarea tuturor consumatorilor la noul sistem de încălzire, apartamentele rămase la Termica vor primi căldură şi apă caldă, în această iarnă.
Societatea locală de termoficare are, în prezent, mai puţin de 5.000 de abonaţi. Costul gigacaloriei, la nivelul municipiului Târgovişte, este 290 de lei, iar în cazul în care primăria nu-l va subvenţiona va ajunge la 400-430 de lei.
Sursa: http://www.realitatea.net/municipiul-targoviste-renunta-la-sistemul-centralizat-de-termoficare_871288.html#ixzz1YIEQEU00