Sfârşitul de săptămână a fost unul solicitant pentru pompieri, mai ales pentru echipajele SMURD. Astfel, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:
Gărzile de intervenţie ale pompierilor au acţionat:
– în localitatea Vlăsceni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie, unde au ars acoperişul bucătăriei, precum şi elemente de mobilier şi aparatură electrocasnică. Cauza probabila a incendiului a fost un aragaz defect;
– în localităţile Crevedia (Dârza), Titu (Plopu), Tărtăşeşti (Bâldana) şi Crânguri, echipajele pompierilor au acţionat pentru stingerea a peste 6000 mp de vegetaţie uscată.
Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgenţă la 19 solicitări. Echipajul SMURD de la Detaşamentul Târgovişte a intervenit la 16 solicitări, iar echipajul SMURD de la Detaşamentul Titu a intervenit la 4 solicitări. Afecţiunile pentru care au fost solicitaţi paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, HTA, cefalee, ameţeli, vărsături, dureri lombare, abdominale şi un pacient cu epilepsie. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.