În dimineaţa zilei de 24 mai 2011, Poliţia Municipiului Moreni a fost sesizată de către numita R. Elena, de 52 de ani, directorul Şcolii Generale cu clasele I-VIII din localitatea Săcuieni, că persoane necunoscute au sustras mai multe calculatoare din incinta laboratorului de informatică al şcolii, cauzând un prejudiciu estimat la suma de 30 000 lei.
În urma investigaţiilor şi cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 23/24 mai 2011, numiţii I. George Valentin, de 27 de ani, G. George Valentin, de 21 de ani, I. Ionuţ, de 28 de ani şi I. Marian, de 30 de ani, toţi din comuna Gura Ocniţei, au pătruns în incinta şcolii de unde au sustras un număr de 14 calculatoare şi un server, faţă de cei 4 fiind începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
La data de 14 iunie a.c, învinuiţii I. George Valentin, G. George Valentin şi I. Ionuţ au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pe 24 de ore, şi au fost prezentaţi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni cu propunere de arestare preventivă.
Pe numele lui I. George Valentin instanţa a emis mandat de arestare preventivă pe 29 de zile, iar faţă de ceilalţi doi învinuiţi a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 29 de zile.
Poliţiştii au recuperat o parte din bunurile sustrase, continuând cercetările în vederea recuperării în totalitate a prejudiciului.
În baza unor date şi informaţii, la data de 28 iunie 2011, cel de-al patrulea învinuit, I. Marian, care se sustrăgea urmăririi penale, a fost depistat şi reţinut de poliţişti pe 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 29 iunie să fie prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.