În data de 27 aprilie 2011, în jurul orelor 13:30, Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112, că pe strada Maior Coravu din municipiu, s-a produs un accident de circulaţie în următoarele condiţii:
A. Vasile, de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Maior Coravu, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autobuz staţionat regulamentar.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Târgovişte, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Poliţiştii au procedat la testarea numitului A. Vasile, conducător auto, cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet.