În baza datelor şi informaţiilor deţinute, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa, au documentat activitatea infracţională a unei grupări compuse din 6 persoane, care era specializată în fraude informatice. În fapt, membrii grupării obţineau datele unor carduri emise de bănci din străinătate, clonau cardurile, iar ulterior, fie achiziţionau, pentru alte persoane, bilete de avion de pe internet, fie efectuau retrageri de numerar de la bancomate.
În acest fel, au cumpărat peste 30 de bilete de avion de la diferite companii aeriene, creând un prejudiciu de cca 15000 euro.
În data de 07.04.2011, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Dâmboviţa, sprijiniţi de lucrători din cadrul Brigăzii de Crimă Organizată Ploieşti, precum şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Dâmbovita, au efectuat un număr de 7 percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor, în urma cărora 6 persoane au fost conduse la sediul parchetului pentru cercetări, totodată fiind ridicate în vederea expertizării mai multe medii de stocare, carduri bancare şi carduri blank.
În urma probatoriului administrat în cauză, pe numele numiţilor A. F, de 24 de ani, M. Al., de 25 de ani, ambii din comuna Voineşti şi respectiv M. M., de 34 de ani , din comuna Aninoasa, Tribunalul Dâmboviţa a emis mandate de arestare preventivă pe 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificare de carduri, deţinere de echipamente în vederea falsificării cardurilor, folosire de carduri clonate şi constituire a unui grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Totodată, faţă de numiţii D. F., de 27 de ani, din comuna Răzvad, C. G., de 20 de ani, din comuna Voineşti şi T. Al., de 22 de ani, din Târgovişte, s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.