Primarul Gabriel Boriga a avut în cursul zilei de ieri o întâlnire cu reprezentanţi ai organizaţiilor şi asociaţiilor de pensionari din sistemul asigurărilor sociale, veterani de război, cadre militare în rezervă, persoane cu dizabilităţii şi nevăzători, membrii ai Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice.
Cu aceasta ocazie s-au pus bazele unor întâlniri lunare între edilul Târgoviştei şi persoanele de vârsta a treia din municipiu.
Primul gest de apropiere dintre autorităţile locale şi pensionarii târgovişteni a fost punerea la dispoziţia acestora a unui spaţiu generos de 120 metri pătrati în microraionul IV, unde va funcţiona foarte curând ,,Clubul Seniorilor Targovişteni”.
Izolarea termică a blocurilor de locuinţe, câinii comunitari şi taxa de habitat, au reprezentat principalele probleme dezbatute.
Întalnirea de ieri cu reprezentanţii persoanelor vârstnice reprezintă începutul unor ample activităţi de sprijin şi ajutor pe care Primarul Municipiului Târgovişte le va desfăşura în viitor, activităţi menite să aducă un strop de fericire celor albiţi de muncă şi vreme.