În ziua de 23 februarie 2011, în jurul orelor 15:45, Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112 de către D. Ionuţ din localitate, cu privire la faptul că două persoane suspecte încearcă să sustragă componente de la o macara situată pe strada Ing. Gib Constantin.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei Municpiului Târgovişte care a procedat la identificarea celor două persoane stabilind că se numesc C. Ionel, de 21 de ani şi R. Lucian, de 18 ani, ambii din comuna Ulmi.
La vederea organelor de poliţie, cei doi au abandonat motorul de macara, cu greutatea de 70 de kilograme, pe care l-au sustras de pe şantierul aparţinând societăţii comerciale aflată pe strada Ing. Gib Constantin.
Motorul a fost predat reprezentanţilor societăţii comerciale din incinta căreia fusese sustras.
Cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca în ziua de 24 februarie a.c să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.