Miercuri, 15 decembrie a.c., în urma unei solicitări telefonice jandarmii din cadrul Postului Montan Padina au intervenit pe traseul Moroieni – Peştera din Platoul Montan Bucegi, pentru salvarea a două grupuri formate din 32 de persoane. În timp ce se deplasau cu cele două microbuze, din cauza căderii abundente de zăpadă şi a drumului îngheţat, conducătorii auto au pierdut controlul acestora, ieşind de pe partea carosabilă, fiind în imposibilitatea de a-şi continua deplasarea.
În urma intervenţiei jandarmilor montani persoanele aflate în dificultate au fost salvate, ajutate să readucă autovehiculele pe carosabil şi au fost însoţite până la un hotel din zonă, în prezent fiind în afara oricărui pericol.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.