În ziua de 06 decembrie 2010, în jurul orei 05:30, Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112 că pe DJ 702B, în interiorul comunei Dragomireşti s-a produs un accident de circulaţie în următoarele condiţii:
I. Marius Gabriel, de 18 de ani, din comuna Dragomireşti, în timp ce conducea un vehicul cu tracţiune animală, neînregistrat şi nesemnalizat corespunzător, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat in coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de T. Bujorel, de 47 de ani, din municipiul Târgovişte.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători implicaţi in accident, precum şi a altor două persoane, M. Constantin, de 28 de ani, pasager in autoutilitară şi I. Florin Iulian, de 43 ani, pasager in vehiculul cu tracţiune animală.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin parchet.