3 persoane arestate pentru 29 de zile la Targoviste pentru savarsirea infractiunii de furt calificat


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> 3 persoane arestate pentru 29 de zile la Targoviste pentru savarsirea infractiunii de furt calificat

3 persoane arestate pentru 29 de zile la Targoviste pentru savarsirea infractiunii de furt calificat


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

În noaptea de 08/09 noiembrie 2010, în jurul orei 01:00, în cadrul acţiunii organizate şi desfăşurate pe raza municipiului Târgovişte, de către lucrătorii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban, poliţiştii au surprins trei persoane, în timp ce sustrăgeau bunuri din incinta unei societăţi comerciale.

Aceştia au procedat la identificarea persoanelor în persoana numiţilor Ş. Nicuşor, de 51 de ani, V. Dumitru, de 47 de ani, ambii din Oraşul Răcari, şi T. Petre, de 50 de ani, din comuna Răzvad, care în noaptea de 08/09 noiembrie a.c, au pătruns într-o unitate comercială, de unde au sustras bunuri în valoare de 1500 lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin parchet.

Faţă de învinuiţi s-a luat măsura reţinerii pe 24 de ore şi, fiind prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pe numele lui T. Petre şi Ş. Nicuşor s-a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
3 persoane arestate pentru 29 de zile la Targoviste pentru savarsirea infractiunii de furt calificat