În ziua de 08 noiembrie 2010, în jurul orei 06:45, Poliția Oraşului Pucioasa a fost sesizată de I. David, din oraşul Pucioasa, că pe strada Florin Popescu , s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, în următoarele condiţii:
S. Mihail Eduard, de 25 de ani, din municipiul Târgovişte, în timp ce conducea un autoturism pe strada Florin Popescu din direcţia Pucioasa către Fieni, nu a respectat semnificaţia indicatorului „STOP”, a pătruns în intersecţie fără să se asigure şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de C. Florin, de 35 de ani, din comuna Pietroşiţa.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a C. Florin, de 35 de ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Târgovişte în vederea acordării de îngrijiri medicale, rămânând sub observaţie.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin parchet.