Global Astronomy Month (GAM) – Luna Mondială a Astronomiei este un program de celebrare a astronomiei la nivel global, iniţiat de organizaţia internaţională „Astronomi Fără Frontiere” (Astronomers Without Borders – AWB) în dorinţa de a duce mai departe moştenirea extraordinară dobândită în Anul Internaţional al Astronomiei 2009.
Luna Mondială a Astronomiei se desfăşoară sub sloganul „O Lume, un Cer!” (One People, One Sky!) şi este o adevărată sărbătoare mondială a cerului înstelat.
Asociaţii şi cluburi de astronomie, iubitori ai cerului de pretutindeni sunt încurajaţi să organizeze acţiuni şi activităţi destinate publicului, proprii sau încadrate în cele aproximativ 30 de programe oficiale ale GAM 2013.
Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) derulează o serie de activităţi în cadrul GAM 2013, în Târgovişte şi în judeţul Dâmboviţa: prezentări în şcoli şi licee, inclusiv în mediul rural, program pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru persoanele private de libertate (Penitenciarul Mărgineni), seri de observaţii astronomice prin telescop, observarea curentului de meteori Lyride.
5 aprilie, ora 14 şi ora 16: Povestea cerului înstelat – activitate de educaţie nonformală în cadrul programului „Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, Biblioteca Judeţeană I.H. Rădulescu: program de planetariu, legenda cerului, fond de carte şi publicaţii astronomice, filme astrofotografice, expoziţie de astrofotografie.
4-30 aprilie: Expoziţie de astrofotgrafie şi imagini cosmice realizate din spaţiu, Muzeul de Istorie Dâmboviţa, Târgovişte
13-15 aprilie: STAR PEACE – 30 de nopţi de pace a stelelor (30 NIGHTS OF STARPEACE 2013), acţiuni comune online cu ţările incluse în Zona 5: Svalbard, Norvegia, Suedia, Finlanda, Franţa, Olanda, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Denemarca, Elveţia, Austria, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Bosnia- Herţegovina, Slovacia, Cehia., Albania, Macedonia, Estonia, Letonia, Lituania, Rusia, Belarus, Ucraina, România, Moldova, Bulgaria, Grecia, Vestul Turciei, Estul Algeriei, Niger, Nigeria, Benin, Camerun, Ciad, Egipt, Sudan, Gabon, Congo, Republica Africană, Uganda, Tanzania, Zambia, Zimbabwe, Botswana, Angola, Namibia, Africa de Sud, Sicily, Malta, Polonia, Rwanda, Lestho, Swaziland, Libia, Burundi, Guineea Ecuatorială, Republica Congo, Sao Tomes şi Principe, Tunisia, Croaţia, Serbia. 20 aprilie, orele 10-15: Astronomy Day: Ziua Astronomiei – Sărbatoarea Ştiinţei pentru Tineret, acţiune tradiţională organizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa (standuri de prezentare, experimente ştiinţifice, desen astronomic, astrofotografie, premierea olimpicilor la astronomie, matematică, fizică şi chimie, stand de produse şi publicaţii astronomice, observaţii la Soare prin telescop), Piaţa Tricolorului, Târgovişte
20 aprilie, orele 20-24: Global Star Party – observaţii prin telescop la Lună, Jupiter şi Saturn, stand de prezentare, proiecţii video/filme astronomice 20-22 aprilie: Observarea curentului meteoric Lyride, punctul de observaţii Priboiu
1 mai, orele 14-22: Închidere GAM 2013, program public în parcul Chindia Târgovişte (observaţii prin telescop, stand de prezentare) Programul complet al Lunii Mondiale a Astronomiei se află pe site-ul SARM la adresa www.sarm.ro/gam2012
În afara acestor activităţi, vor mai fi acţiuni organizate la cerere, unele dintre acestea în mediul rural.