Teatru: Piesa „O noapte furtunoasă” de Caragiale în limba rromani jucată la Târgovişte


Home >> Evenimente Targoviste >> Teatru: Piesa „O noapte furtunoasă” de Caragiale în limba rromani jucată la Târgovişte

Teatru: Piesa „O noapte furtunoasă” de Caragiale în limba rromani jucată la Târgovişte

Data: 19 aprilie ora 19:00
Loc: teatrul municipal

(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Prima piesă de teatru, jucată integral în limba rromani!
Teatrul Municipal Târgovişte – 19 aprilie 2011, ora 19:00
Piesă subtitrată în limba română

Spectacolul „Jekh răt lisăme” (se citeşte “iekh riat lisiamè”), adaptare în limba rromani după piesa “O noapte furtunoasă”, de I. L. Caragiale este o premieră absolută în lumea teatrală din România, fiind primul spectacol de teatru din România în care se vorbeşte integral în limba rromani şi pus în scenă de actori profesionişti care îşi asumă fără rezerve apartenenţa la etnia rromă.

De asemenea, este pentru prima data când o piesă a marelui dramaturg Ion Luca Caragiale este tradusă în limba rromani.

Îmbinând elemente specifice etniei rrome, pe fondul unei unei muzici lăutăreşti de calitate, spectacolul ne introduce în lumea de dincolo de lume şi de timp, veşnica mahala de la periferia Bucureştilor (care, în fapt, poate fi de oriunde, mahalaua reprezentând spaţiul prin excelenţă locuit de rromi), univers viu în care viaţa curge prin vinele oamenilor cu o pasiune de nestăvilit. Aici viaţa nu se păcăleşte şi nu te păcăleşte, nici un gest nu este nesemnificativ, totul are un sens, totul este trăit la intensitate maximă, aproape paroxistică. Aici poti cunoaşte o fărâmă din sufletul celui atât de aproape de noi, dar încă atât de necunoscut, acest alter ego care este rromul.

Actorii care vor performa sunt: Marcel Costea, Zita Moldovan, Sorin Aurel Sandu, Pavel Bârsan, Mădălin Mandin, Dragoş Dumitru.
Regia: Rudy Moca şi Sorin Aurel Sandu
Scenografia: Rudy Moca
Traducerea şi adaptarea textului în limba rromani: Sorin Aurel Sandu

Premiera spectacolului “Jekh răt lisăme” a avut loc în data de 16 septembrie 2010, la Teatrul MASCA din Bucureşti.

Spectacolul „Jekh răt lisăme” este realizat în cadrul proiectului „Parol, monser, Caragiale în limba rromani”, derulat de Asociaţia Culturală „AMPHITHEATRROM”, un proiect sprijinit de: Agenţia Naţională pentru Romi, Asociaţia Partida Romilor « Pro-Europa » (Filiala Dâmboviţa), Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” şi Centrul Naţional de Cultură a Romilor.

Asociaţia Culturală “AMPHITHEATRROM” are un caracter cultural, artistic şi instructiv-educativ. Scopul ei îl constituie promovarea artelor, a valorilor culturale autentice şi a spiritualităţii, atât în aspectul lor tradiţional, cât şi prin noi forme de exprimare artistică şi culturală, precum şi promovarea dialogului intercultural şi încurajarea spiritului de deschidere şi respect faţă de valorile identitare, artistice, culturale şi spirituale ale alterităţii.

Considerăm că exprimarea identităţii, promovarea limbii, a tradiţiilor şi a valorilor artistice, culturale şi spirituale proprii unei etnii (în speţă cea rromă), precum şi cunoaşterea, acceptarea şi respectul acestor valori de către celălalt contribuie la crearea unui climat de toleranţă şi respect reciproc între indivizi din etnii sau naţionalităţi diferite.

Tot în scopul unei mai bune cunoaşteri a celuilat, Asociaţia Culturală “AMPHITHEATRROM” are în vedere promovarea şi dezvoltarea limbii, literaturii, artei şi culturii minorităţii rrome, ca parte integrantă a fondului cultural românesc şi universal.

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
Teatru: Piesa „O noapte furtunoasă” de Caragiale în limba rromani jucată la Târgovişte