Un tânăr de 15 ani, elev al Liceului Auto din Târgovişte, a ajuns la spital după ce a fost bătut în Parcul Mitropoliei, de către un alt elev, cu doi ani mai mare. În urma loviturii primite direct în figură, elevul a rămas incoştient pe o alee din parc. Agresorul a fost prins de poliţie şi audiat.
“Stăteam pe bancă şi el se uita fix la mine. L-am întrebat de ce se uită aşa la mine şi nu am apucat să mă ridic de pe bancă. M-a împins, nu mai ştiu nimic”, a declarat elevul de 15 ani.
Elevul de 15 ani nu a dorit să depună plângere împotriva agresorului.
“Tânărul de 15 ani a primit u pumn în zona feţei, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. A fost vorba despre un conflict spontan. victima nu a dorit să depună plângere pentru lovire”, a declarat agent Raluca Trandafir, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
Elevul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte pentru îngrijiri medicale, însă este în afara oricărui pericol şi nu va rămâne internat.
În urmă cu aproape trei săptămâni, un alt elev de 15 ani a fost victima unei agresiuni. Acesta a murit după ce a fost înjunghiat în gât cu un cuţit, de către un tânăr de 19 ani. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile şi riscă ani grei de închisoare.