CSM Târgoviște va întâlni pe Spartak Moscova Vidnoje în optimile de finală ale Euroligii feminine – ediția 2012/13. FIBA Europe a prezentat ierarhia finală a sezonului regulat pe baza coeficienților obținuți de fiecare echipă calificată în fazele superioare ale competiției.
Astfel, campioana României a avut cel mai modest coeficient, fiind echipa cu cele mai puține victorii (patru) obținute în sezonul regulat dintre cele 15 echipe calificate în faza a doua a competiţiei.
Rusoaicele de la UMMC Ekaterinburg au avut cel mai bun bilanț, fiind singura echipă care a pierdut un singur meci în prima parte a competiției. Echipa din Ekaterinburg este calificată direct la turneul final, deoarece a fost desemnată gazdă a acestuia. În aceste condiții, CSM Târgoviște va întâlni echipa cu al doilea coeficient din sezonul regulat, fiind vorba despre Spartak Moscova Vidnoje.
Meciurile din Top 14 se joacă în sistem cel mai bun din trei jocuri. Partidele se vor disputa pe 19, 22 februarie și, dacă este necesar, pe 27 februarie. Învingătoarele se vor alătura lui Ekaterinburg la turneul final, programat a se desfășura în Rusia între 18 și 24 martie.
Iată care este tabloul complet pentru accederea în Final Eight-ul competiţiei:
1. SPARTAK MOSCOW VIDNOJE – MUNICIPAL TARGOVISTE
2. FENERBAHCE SPOR KULÜBÜ – HAT-AGRO UNI GYÖR
3. GALATASARAY – ZVVZ USK PRAGUE
4. GOOD ANGELS KOSICE – PERFUMERIAS A. SALAMANCA
5. BOURGES BASKET – WISLA CAN-PACK KRAKOW
6. NADEZHDA ORENBURG – CCC POLKOWICE
7. FAMILA SCHIO – RIVAS ECOPOLIS