După o serie de trei victorii consecutive, pentru Campioana României au venit două înfrângeri la rând suferite în cea mai importantă competiţie intercluburi de baschet feminin la nivel european. Aseară, în Italia, CSM Târgovişte s-a înclinat pentru a doua oară în acest sezon în faţa puternicei formaţii Famila Schio. Italiencele s-au impus cu scorul de 66-62 (23-13, 12-17, 15-16, 16-16).
Dâmboviţencele au început curajos partida, conducând în două rânduri cu scorul de 4-0 şi 8-4, dar, la fel cum ne-au obişnuit în ultimele partide, au cedat iniţiativa şi de la 8-9 s-au văzut conduse cu 23-9 în doar 3 minute de joc. Miljkovic şi Tikhonenko au reuşit totuşi să reducă diferenţa la 10 puncte chiar la finalul primului sfert.
În cel de-al doilea sfert, fetele lui Dikeoulakos încep o adevărată cursă de urmărire şi cu doar două minute înaintea pauzei mari, reuşesc să reducă diferenţa la un punct în favoarea italiencelor, scor 31-30. Finalul de sfert a aparţinut totuşi gazdelor care au reuşit să mărească diferenţa la cinci puncte.
Sfertul al treilea este adjudecat de Municipal cu doar un punct, iar modul în care a decurs meciul indica faptul că târgoviştencele sunt în stare să producă surpriza. Deşi în sfertul al patrulea Bjelica şi Mărginean reuşesc să menţină echipa la doar trei puncte în spate, acest lucru nu este suficient, italiencele adjudecându-şi meciul cu scorul de 66-62.
Cele mai bune jucătoare pentru CSM Târgovişte au fost Monique Currie (14 puncte, 2 recuperări, 2 intercepţii), Milka Bjelica (9 puncte, 16 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepţii), Jillian Robbins (12 puncte, 7 recuperări, 2 intercepţii). Gabriela Mărginean a prins o seară mai slabă faţă de modul în care ne obişnuise, reuşind 11 puncte, 5 recuperări şi o pasă decisivă.
George Dikeoulakos, antrenorul târgoviştencelor, a declarat la finalul partidei: „Am văzut două echipe mari în această seară. Felicitări celor de la Schio, dar aş dori să felicit şi echipa mea. Am dat totul în acest meci, dar am pierdut cele mai bune jucătoare datorită unor faulturi ciudate”.
Maurizio Lasi, antrenorul celor de la Famila Schio a spus: „Era foarte important pentru noi să câştigăm meciul din această seară pentru a ne păstra şefia grupei. Este o victorie mare pentru că am jucat împotriva unei echipe puternice şi ne-au lipsit jucătoare ca Macchi sau Sottana”.
Din rândul jucătoarelor, Ancuţa Stoenescu a ţinut să precizeze că: „Este important pentru noi să rămânem unite atunci când câştigăm, dar mai ales atunci când pierdem. Suntem triste pentru această înfrângere, dar în acelaşi timp ştim că am jucat la cel mai bun nivel al nostru. Acum ne interesează următorul meci, cel cu Fenerbahce”.
Până la meciul cu turcoaicele de săptămâna viitoare, CSM se va deplasa sâmbătă la Alexandria pentru a juca în Liga Naţională de Baschet, împotriva echipei din localitate.
CLASAMENT GRUPA B
Echipa | G | W/L | F/A | Pts | |
1. | FAMILA SCHIO | 7 | 6/1 | 497/458 | 13 |
2. | GOOD ANGELS KOSICE | 7 | 5/2 | 564/522 | 12 |
3. | NADEZHDA ORENBURG | 7 | 4/3 | 495/496 | 11 |
4. | FENERBAHCE SPOR KULÜBÜ | 6 | 4/2 | 464/408 | 10 |
5. | MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE | 7 | 3/4 | 501/530 | 10 |
6. | UNIQA EUROLEASING SOPRON | 7 | 2/5 | 490/499 | 9 |
7. | ARRAS PAYS D’ARTOIS | 7 | 0/7 | 416/514 | 7 |