Jandarmi pentru o zi


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Jandarmi pentru o zi

Jandarmi pentru o zi


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Peste 150 de elevi şi copii de grădiniţă din municipiul Târgovişte au răspuns invitaţiei Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, iar astăzi, au păşit pentru prima dată într-o unitate militară, participând la “Ziua Porţilor Deschise”, acţiune dedicată aniversării pe 3 aprilie a.c. a Zilei Jandarmeriei Române.

Timizi la prima vedere, copiii nu au stat prea mult timp deoparte şi, animaţi de curiozitatea specifică vârstei, au adresat întrebări cu privire la activitatea jandarmilor şi au privit cu entuziasm tehnica şi autospecialele din dotarea jandarmeriei.

După ce au vizitat atelierele de pe platoul unităţii cu echipamente speciale folosite de jandarmi în misiuni şi mijloacele auto, toţi s-au îndreptat către baza sportivă a inspectoratului.

Aici, micuţii oaspeţi au urmarit exercitii demonstrative de autoapărare prezentate de jandarmi şi de către luptătorii de la Clubul sportiv “Rizea Wu-shu”, precum şi un exerciţiu demonstrativ cu câinii de serviciu.

Informaţii de background:
Jandarmeria Romănă aniversează, pe 3 aprilie, 162 de ani de la infiinţare. Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

Mai multe poze aici https://www.facebook.com/media/albums/?id=101062883270971

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
Jandarmi pentru o zi