Câinii şi pisicile fără stăpân din Târgovişte vor fi strânşi de pe străzi, după ce în municipiu a fost confirmat un caz de rabie la o pisică.
Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a anunţat, joi, că vor fi luate măsuri pentru a evita răspândirea bolii. Astfel, toţi câinii şi pisicile fără stăpân vor fi strânşi de pe străzi şi duşi în adăpostul din comuna Aninoasa, unde va avea loc o triere a animalelor şi o supraveghere a acestora.
„Toată lumea trebuie să înţeleagă faptul că este o situaţie specială, de urgenţă, şi nu este o acţiune de imagine. Avem parte de o situaţie reală de rabie şi nu-mi permit, în calitate de primar şi preşedinte al Unităţii Locale de Sprijin (n.r. Antiepizootic), să mă joc cu vieţile târgoviştenilor. Drept pentru care, se va aplica legea până în ultima ei virguliţă. Se vor lua, cu prioritate, animalele care nu au semne că au fost deparazitate, controlate şi sterilizate„, a precizat Boriga.
Primarul municipiului Târgovişte a îndemnat populaţia la calm şi la cooperare cu autorităţile, pentru a preveni urmările extrem de serioase pe care situaţia le poate avea. Cei care se vor opune strângerii câinilor de pe străzi vor fi amendaţi.
Sursa: http://www.realitatea.net/autoritatile-din-targoviste-in-alerta-dupa-aparitia-unui-caz-de-rabie_880537.html#ixzz1bKWfy39B