În data de 06 iunie 2011, în jurul orelor 10:15, Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apel unic de urgenţă de către A. Cornelia, din comuna Bilciureşti, cu privire la faptul că vecinul său, L. Lică, de 47 de ani, este decedat în curtea locuinţei sale, fiind spânzurat.
În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii au stabilit că numitul L. Lică s-a spânzurat în curtea casei sale, fără a-şi motiva în vreun fel acest gest. La examinarea sumară a cadavrului nu au fost descoperite urme vizibile de violenţă, cu excepţia celor specifice spânzurării.
S-a luat măsura transportării cadavrului la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii.
În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală.