Ziua internaţională a copilului la Penitenciarul Mărgineni


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Ziua internaţională a copilului la Penitenciarul Mărgineni

Ziua internaţională a copilului la Penitenciarul Mărgineni


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Miercuri 01 iunie 2011, începând cu ora 10:00, la sediul Penitenciarului Mărgineni se vor desfăşura o serie de activităţi organizate pentru marcarea „Zilei internaţionale a copilului” şi pentru evaluarea finală a proiectului: „Fii alături de noi împotriva consumului de droguri”.

Pentru „Ziua internaţională a copilului” minorii vor participa activ şi afectiv la concursuri de desen, tenis de masă şi expoziţii.

Prin aceste activităţi, minorii descoperă sau îşi reamintesc semnificaţia acestei zile speciale, a copilăriei, care este o lume fermecată, duioasă, lină, în care orice se poate întâmpla.

Aceste acţiuni au ca scop îmbunătăţirea imaginii de sine, constituindu-se, în acelaşi timp, într-un prilej de învăţare şi exersare a conduitelor prosociale, de exprimare a talentului şi creativităţii şi de manifestare a abilităţilor şi spiritului competiţional.

În cadrul activităţii de evaluare finală a proiectului: „Fii alături de noi împotriva consumului de droguri”, ce are ca obiectiv sensibilizarea tinerilor în ceea ce priveşte consecinţele consumului de droguri legale, vor fi puse în discuţie aspecte legate de posibilitatea reducerii cazurilor de noi consumatori şi încurajarea formării unui climat social care să împiedice stigmatizarea şi marginalizarea grupului vulnerabil aflat în executarea unei pedepse privative de libertate.

Pe parcursul derulării activităţii vor avea loc discuţii şi se vor formula propuneri privind implicarea instituţiilor partenere în activităţi de prevenire a consumului de droguri legale şi ilegale la nivel judeţean.

La această activitate vor participa reprezentanţii CEPCA Dâmboviţa, DSP Dâmboviţa, Arhiepiscopiei Târgovişte, Inspectoratului de Jandarmi Dâmboviţa şi ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare.

Activitatea are ca scop informarea, conştientizarea, prevenirea şi educarea asupra riscurilor consumului de droguri legale.

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
Ziua internaţională a copilului la Penitenciarul Mărgineni