În cadrul Proiectului Educaţional „DINCOLO DE APARENŢE ” încheiat între Poliţia Municipiului Târgovişte, Compartimentul Poliţiei de Proximitate, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni şi Centrul de Reeducare Găeşti, în ziua de 26 mai 2011, între orele 10:00-12:00, în Amfiteatrul Universităţii Valahia, poliţiştii din cadrul Compartimentului Poliţiei de Proximitate au participat la o întâlnire cu elevi, studenţi şi cadre didactice, întâlnire ce a avut ca temă prevenirea şi combaterea violenţei prin sensibilizarea elevilor asupra comportamentelor ce trebuie adoptate în cazul actelor de violenţă juvenilă, precum şi în cazul consumului de alcool, tutun şi droguri.
La acest eveniment alături de lucrători din cadrul Poliţiei de Proximitate, au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Judeţului Dâmboviţa, elevi şi cadre didactice din cadrul Şcolii Generale ”Diaconu Coresi”, Grupului Şcolar „ Voievodul Mircea” studenţi din cadrul Universităţii „Valahia” Târgovişte, o persoana deţinută în Penitenciarul Mărgineni care execută o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni cu violenţă, şi două persoane instituţionalizate în cadrul Centrului de Reeducare Găeşti.
În cadrul acestei întâlniri au avut loc discuţii despre consecinţele unui comportament neadecvat, caracterizat prin neglijenţă, ignoranţă şi teribilism, care se pot răsfrânge asupra autorului infracţiunii şi a victimei sale, dar şi despre modalităţi de prevenire a violenţei în rândul elevilor.
Printre obiectivele proiectului reamintim:
– derularea activităţilor de reintegrare
– identificarea situaţiilor de risc care conduc la comiterea acţiunilor de violenţă prin valorificarea potenţialului educativ şi a experienţelor de viaţă
– realizarea unor întâlniri interactive, transmiterea unor mesaje antiinfracţionale din partea persoanelor care execută pedepse privative de libertate şi a minorilor din centrul de reeducare