Apropierea Sfintei Sărbători a Învierii Domnului ne oferă prilejul de a fi alături de semenii noştri şi prin acţiuni umanitare, ocazie cu care vrem să aducem mângâiere şi alinare celor aflaţi în suferinţă şi totodată să simţim bucuria de a oferi câte ceva din puţinul nostru, cu mulţumirea sufletească a ajutorării aproapelui.
Azi, 21 aprilie 2011, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa a desfăşurat o acţiune umanitară, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, pentru a oferi daruri copiilor aflaţi în Centrul de plasament pentru copii cu dizabilităţi din oraşul Găeşti.
Prin contribuţia personalului din cadrul I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa s-a adunat suma de 2000 lei, din care s-au achiziţionat produse alimentare (cozonaci, fructe, dulciuri, sucuri) şi s-au făcut pachete pentru toţi copiii aflaţi în centrul de plasament.
Aceste acţiuni umanitare, care fac încă o dată dovada laturii umaniste a profesiei noastre, apropierii şi preocupării permanente faţă de cetăţeni, vor continua ori de câte ori vom avea prilejul pentru a oferi sprijinul nostru tuturor celor defavorizaţi de un destin nedrept.