Procurorii DIICOT Ploieşti fac, miercuri, 11 percheziţii domiciliare în Târgovişte, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, constituit din 15 persoane, specializat în şantaj şi proxenetism şi coordonat din închisoare de Florin Nicolae Ghinea, zis „Ghenosu”.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, activitatea infracţională a grupului organizat transnaţional era coordonată de către Florin Nicolae Ghinea, zis „Ghenosu”, lider al lumii interlope din Dâmboviţa, din penitenciarul în care acesta se află încarcerat, personal sau prin intermediul altor persoane.
În fapt, se reţine că membrii grupului infracţional organizat acţionau în judeţul Dâmboviţa, recrutând zece persoane de sex feminin, cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani, cărora le-au asigurat protecţia în vederea practicării prostituţiei de lux în Irlanda.
Activitatea infracţională era promovată prin intermediul unui site specializat de tip „escort”. Membrii grupării au obţinut astfel suma de aproximativ 550.000 de euro.
De asemenea, membrii grupării au exercitat de acte de violenţă extremă asupra a zece persoane pentru a le determina să plătească importante sume de bani cu titlul de „taxă de protecţie” sau dobânzi la împrumuturi în valoare de 250.000 de euro.
În cauză se fac cercetări pentru constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, şantaj, proxenetism şi spălare de bani.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti vor fi duse pentru audieri 23 de persoane.
Procurorii DIICOT au instituit sechestrul asigurator asupra a cinci autoturisme de lux aparţinând membrilor grupării.
Cercetările au fost făcute împreună cu poliţişti din cadrul BCCO Ploieşti şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul GMIJ „Matei Basarab” Ploieşti.
Sursa: Gandul.info