La Targoviste, de azi, oglinzile de BMW sunt in siguranta


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> La Targoviste, de azi, oglinzile de BMW sunt in siguranta

La Targoviste, de azi, oglinzile de BMW sunt in siguranta


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

În data de 24 ianuarie 2011, Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112 de numitul D. Marian, că două persoane necunoscute au încercat să sustragă bunuri de la un autoturism parcat pe strada „Preot Toma Georgescu” din Târgovişte, ulterior aceştia părăsind locul faptei într-un autoturism.

Cu ocazia activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii au depistat în trafic autoturismul cu care se deplasau cele două persoane, în care se aflau numiţii de I. Ciprian Vasile, de 25 ani, din Târgovişte, şoferul autoturismului, şi A. Nicolae Adrian, de 22 ani, din comuna Ulmi.

Cu ocazia controlului efectuat în autoturism, în interiorul acestuia au fost găsite două geamuri de oglinzi aparţinând unui autoturism marca BMW.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cele două oglinzi au fost sustrase de numiţi I. Ciprian Vasile şi A. Nicolae Adrian în seara zilei de 24 ianuarie 2011 de la autoturismul parcat pe strada „Preot Toma Georgescu” din Târgovişte.

De asemenea s-a stabilit că cei doi sunt autorii a mai multor furturi de geamuri oglinzi retrovizoare de la autoturisme marca BMW , fapte rămase în evidenţă cu autori necunoscuţi.

Precizăm că în anul 2010, acest gen de infracţiuni a reprezentat un procent important al infracţionalităţii stradale cu care s-au confruntat lucrătorii Poliţiei Judeţene Dâmboviţa.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţilor vătămate.

Faţă de cei doi autori s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pe 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunere de arestare preventivă, s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
La Targoviste, de azi, oglinzile de BMW sunt in siguranta