În baza datelor şi informaţiilor deţinute, precum şi a colaborării cu autorităţile germane, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T, au documentat activitatea infracţională a numitului B.A., în vârstă de 26 de ani, din Târgovişte, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă.
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în perioada iunie 2009- decembrie 2010, a obţinut de pe internet prin intermediul programelor de tip file-sharing, a deţinut şi pus la dispoziţia altor utilizatori materiale pornografice cu minori.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa sus-numitului, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe medii de stocare, în urma percheziţiei informatice a acestora, fiind găsit un număr foarte mare de fişiere conţinând imagini video şi fotografii reprezentând acte sexuale explicite între minori şi persoane adulte.
Învinuitul B.A. a fost reţinut pentru 24 de ore pe baza de ordonanţă şi fiind prezentat Judecătoriei Târgovişte, pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, în prezent aflându-se în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.